Instituția bisericească își vădește adevăratul caracter și prin modul în care gestionează ultimul drum, în această viață, al oamenilor. Cei care sunt înmormântați în cimitire private, nu au dreptul la o slujbă religioasă, din partea Bisericii instituționale ortodoxe. Paradoxal, aceste persoane, aparținând Bisericii instituționale Ortodoxe, nu au dreptul să fie incinerate, drept negat de aceași instituție bisericească, dar nu pot găsi locuri de veci nici la cimitirele publice. Ce rămâne de făcut, pentru credincioșii, care nu au altă alternativă decât să fie înmormântați în cimitire private? Un singur lucru, să fie înmormântați fără slujbă. De ce? Așa a hotărât instituția bisericească, cu autoritatea pe care și-a conferit-o singură, căci ea consideră că are dreptul de a decide în probleme care privesc parcursul veșnic al oamenilor. Acesta este un exemplu concret de ce înseamnă ”puterea fiarei,” care nu se mulțumește să stăpânească destinul pământesc al oamenilor dar are pretenția de a stăpânii și determina și drumul și locul lor în veșnicie. Dacă avem o astfel de putere la dispoziția noastră, pe care o putem chiar plăti, ce nevoie mai avem de Dumnezeu? Dacă Biserica instituțională Ortodoxă, ne ”aranjează” traiectoria noastră în veșnicie, cu ajutorul moaștelor și al sfinților, care au fost Creștini Ortodoxi și dacă putem să plătim slujbe, care să determine iertarea păcatelor noastre, ce rost mai are să nu mai păcătuim și să fim noi înșine sfinți? Putem să păcătuim și apoi să ”ne cumpărăm” iertarea păcatelor, inclusiv după moarte. Cu o slujbă bună, făcută de un sobor impresionant de preoți, oricine moare ”ajunge” în Ceruri la Dumnezeu. Ce se întâmplă cu aceia sau acelea a căror rude nu au bani de preoți sau de loc de veci? Aceștia sunt condamnați la damnare veșnică, dacă nu au intrat în lumea cealaltă pe poarta unei slujbe religioase bune. Desigur că cele de mai sus sunt prejudecăți susținute de unii funcționari bisericești și că Dumnezeu nu judecă așa cum judecă oamenii, fie ei religioși. Dumnezeu se îndură de cine îi place să se îndure.
|
1. |
Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi. |
|
2. |
Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi să desfacă toate peceţile ei? |
|
3. |
Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite în ea. |
|
4. |
Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. |
|
5. |
Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. Iată, a biruit leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. |
|
6. |
Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. |
|
7. |
Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea pe tron. |
|
8. |
Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor. |
|
9. |
Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul; |
|
10. |
Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ. |
|
11. |
Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii, |
|
12. |
Zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea. |
|
13. |
Şi toată făptura care este în cer şi pe pământ şi sub pământ şi în mare şi toate câte sunt în acestea le-am auzit, zicând: Celui ce şade pe tron şi Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor! |
|
14. |
Şi cele patru fiinţe ziceau: Amin! Iar bătrânii căzură şi se închinară. (Apocalipsa 5; 1-14) |